vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Sprijin pentru Filarmonica „Oltenia” Craiova. Se caută oameni care să muncească pe gratis

Filarmonica „Oltenia” Craiova caută oameni care să muncească pe gratis. Mai exact, instituția subordonată Primăriei a anunțat pe rețelele de socializare că este în căutare de voluntari și i-a informat pe cei dispuși să sprijine organizarea concertelor și să fie un liant între artiști și public, pe gratis, că pot să trimită o scrisoare de intenție până pe 15 noiembrie.

Ești pasionat de muzică și vrei să fii parte din lumea culturală a Craiovei? Alătură-te echipei noastre de voluntari și contribuie la evenimentele memorabile ale Filarmonicii Oltenia! Rolul tău ca voluntar: Sprijin în organizarea concertelor și evenimentelor/Interacțiune cu publicul, creând o experiență unică pentru melomani/ Ocazia de a descoperi culisele muzicii clasice și de a cunoaște artiști renumiți. De ce să te implici? Experiență valoroasă și prietenii noi/ Dezvoltarea abilităților de organizare și comunicare/ Bucuria de a face parte dintr-o comunitate dedicată artei”, se arată în anunțul postat, pe Facebook, de Filarmonica „Oltenia” Craiova.

Filarmonica „Oltenia” Craiova se bucură de un buget generos, obținut din concerte și alte evenimente, dar și suplimentat de autoritățile locale. Nici numărul angajaților nu este unul foarte mic. Cu toate acestea, este nevoie de voluntari care „să sprijine”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La începutul anului, Filarmonica Oltenia propunea aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2024, astfel:

  • Total venituri 14.126.000 de lei, din care 13.900.000 de lei transferuri alocate din bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova şi 226.000 de lei din venituri proprii provenite din prestări de servicii și alte activități (venituri din spectacole);
  • Total cheltuieli 14.126.000 de lei din care se vor utiliza pentru Titlul 1 „Cheltuieli de personal” (13.020.000 de lei), Titlul II „Bunuri şi servicii” (1.026.000 de lei) pentru desfășurarea activității artistice, întreținere și funcționare, precum şi la Titlul XI „Alte Cheltuieli” (80.000 de lei) pentru achitarea sumelor aferente persoanelor cu handicap neîncadrate

Filarmonica „Oltenia’ Craiova prezintă prin Bugetul de venituri şi cheltuieli anual, ca surse de finanțare pentru Secțiunea de Funcționare, Venituri proprii şi Subvenţii. Veniturile proprii reflectă în esență dimensiunea efortului financiar pentru anul 2024, în cadrul instituției noastre și starea de echilibru sau dezechilibru, după caz. De asemenea, reflectă suma asumată de managerul instituției privind atingerea obiectivului financiar conform proiectului de management”, se explica în nota de fundamentare, înaintată spre aprobarea consilierilor locali, în luna februarie a anului 2024.

Pentru acoperirea unei ponderi a cheltuielilor din Secțiunea Funcționare, cuantumul subvenției repartizate Filarmonicii Oltenia Craiova era calculată la suma de 13.900.000 de lei. Necesarul de salarii, aferent anului 2024, a fost cuantificat pentru un număr de 162 posturi aflate în plată, la acel moment, din total 165 ocupate. La începutul anului, trei posturi erau temporar suspendate, persoanele fiind în concediu de creștere copil.

Politica