luni, octombrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

România va avea un Centru de Excelență și 2.000 de experți în dezvoltare durabilă

România va avea, la finele lui 2025, 2.000 de consultanți în dezvoltare rurală, iar o mare parte dintre ei urmează să fie specializați pe zona de agricultură ecologică.

În același timp, va funcționa un Centru de Excelență, care va ajuta autoritatea publică, scrie Termene.ro.

În luna decembrie, se va finaliza licitația pentru furnizarea de servicii de formare și dezvoltare profesională pentru cei 2.000 de experți în dezvoltare durabilă (o nouă meserie în țara noastră).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contractul va avea o valoare de circa 11,4 milioane de lei, fără TVA.

Opt universități s-au înscris la licitația pentru formarea experților în dezvoltare durabilă, iar printre acestea se află Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București.

Centru de excelență, în subordinea Executivului

Centrul de excelență pentru administrația publică în domeniul dezvoltării durabile va funcționa ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Executivului și sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

„Centrul de excelență de dezvoltare rurală va fi înființat, anul viitor, pentru a ajuta autoritatea publică. Una dintre componente este că o să avem la sfârșitul anului următor 2.000 de experți în dezvoltare rurală, din care 600 vor fi locali. De asemenea, 1.600 vor fi specializați pe zona de agricultură ecologică”, spune coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, László Borbély.

Centrul va facilita implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 și va susține întregul demers guvernamental pentru elaborarea de politici coerente și inovatoare.

De asemenea, va asigura integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) în politicile publice și instrumentele administrative, printr-o reglementare mai coordonată la nivel central, regional și local.

Rețea regională

Odată cu înființarea acestor centre va fi sprijinită formarea unor rețele regionale în domeniul dezvoltării durabile, în cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, precum și coordonarea activității acestora la nivel național.

Numărul maxim de posturi ale CExDD este de 50, cu excepția președintelui, a vicepreședintelui și a membrilor Consiliului științific.

Mai trebuie precizat că înființarea centrului de excelență reprezintă o componentă importantă în efortul de atingere a țintei 415 a PNRR, aferente Reformei 2/C14, respectiv calificarea a 2.000 de funcționari publici în îndeplinirea funcției de ”experți în dezvoltare durabilă” în instituțiile publice de la nivel central și local.

Licitație cu opt oferte

László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, spune că există un număr de 8 universități din România care s-au arătat interesate de contractul de 11,4 miliarde de lei pentru furnizarea de servicii de formare și dezvoltare profesională.

Printre acestea se află Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea ”Athenaeum” din București, precum și mai multe asocieri cum ar fi cele formate din Ascendis Consulting (lider) și Universitatea din București, Academia de Studii Economice (lider) și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Smart Integration (lider), Universitatea din București și Goldbach Consulting.

„Noi pregătim acești experți, licitația este în curs, acum. Sunt opt universități care vor fi implicate”, susține Borbely, care ține să precizeze că nu vor fi angajate persoane noi, cele 2.000 de persoane fiind angajate deja, iar, acum, urmează să se specializeze în dezvoltare durabilă.

Potrivit informațiilor obținute de Termene.ro, câștigătorii contractului de perfecționare a experților vor fi cunoscuți în luna decembrie.

Politica