duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Înfrângere dureroasă pentru handbalistele de la SCM

Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au întrerupt seria rezultatelor bune din ultima perioadă. Elevele lui Bent Dahl au evoluat pe propriul teren în fața unei echipe de Liga Campionilor, Gloria Bistrița, care a venit în Sala Traian cu obiectivul declarat de a câștiga toate punctele puse în joc.

În fața unor tribune mai puțin populate ca de obicei la un derby, vâlcencele au dat de un adversar cu o linie de 9 metri mai valoroasă, dar și de un portar aflat în zi de grație. Renata de Arruda a făcut 60 de minute de vis, cu 19 parade, majoritatea în postură de unu la unu și le-a dat mare încredere colegelor de echipă.

Vâlcea a condus o singură dată, chiar în primul minut al întâlnirii apoi mereu a alergat după egalare. Oaspetele au condus la pauză cu 15-12 apoi au dominat clar mitanul secund. S-a terminat 28-32 după un final în care Bistrița a luat piciorul de pe accelerație.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru SCM este a doua înfrângere din acest sezon și mai are multe meciuri dificile de jucat în turul campionatului, cu CSM București, Rapid București și HCM Baia Mare.

Politica