Un inginer silvic este primul român care a cucerit toate cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Ultimul din palmares a fost un masiv din Himalaya, Shishapangma, pe care a încercat să îl mai cucerească de încă două ori până acum.
Adrian Laza, un inginer silvic din Neamț, în vârstă de 61 de ani, a reușit să escaladeze toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume miercuri.
Shishapangma este ultimul munte de pe lista munților cu altitudinea de 8000 m
Pe 9 octombrie, alpinistul nemțean a reușit să escaladeze ultimul vârf care îi lipsea, Shishapangma, un munte din Himalaya aflat în China, pe care a încercat să-l mai cucerească de două ori, în două tentative nereușite din cauza unei tragedii și a unei decizii a autorităților din statul menționat, scrie Monitorul de Neamț.
„Bravoooooo!!!! Extraordinar!!!! Ai reușit, Adrian, ai scris istorie pentru tine, pentru România, pentru noi toți! Ce călătorie, ce nebunie, câtă muncă, câtă sacrificiu, câtă ambiție și determinare! Voi sunteți PRIMII, iar noi suntem mândri și bucuroși!
„Am să vin iar și te cuceresc pentru că ca munte nu poți crește, dar ca om, eu pot. ” Sir Edmund Hillary
… Și ai făcut-o! Ai „crescut” ca persoană dincolo de limite inimaginabile, iar Shishapangma ți-a permis să mergi pe vârful ei în această dimineață, adăugând al 14-lea gigant la cartea imensei tale reușite”, a scris Ina Laza, soția sa, pe Facebook.
Aceasta a postat și lista celor 14 optmiari cuceriți de soțul ei.
”Las, mai jos, și lista vârfurilor urcate, în ordine cronologică:
1. Cho Oyu 8201m -30 septembrie 2016
2. Makalu 8481 m – 14 mai 2018
3. Everest 8848 m – 16 mai 2019
4. Annapurna1 8091 m – 16 aprilie 2021
5. Lhotse 8516 m – 23 mai 2021
6. Manaslu 8163 m – 27 septembrie 2021
7. Dhaulagiri 8167 m – 15 octombrie 2021
8. Nanga Parbat 8126 m – 1 iulie 2022
9. Gasherbrum II 8035 m – 21 Iulie 2022
10. Broad Peak 8051 m – 27 Iulie 2022
11. Kanchenjunga 8.586 m – 25 mai 2023
12. Gasherbrum I 8.080 m – 18 Iulie 2023
13. K2 8.611 m – 27 Iulie 2023
13 (6 Bis). Manaslu True Summit 8.163 m – 20 Septembrie 2023
14. Shishapangma 8.027 m – 9 Octombrie 2024”.
Ultima încercare de a atinge vârful, în aprilie anul acesta
Alpinistul în vârstă de 61 de ani a primit vizele și permisele necesare ascensiunii și a trecut granița dintre Nepal și Tibet (China) pe data de 21 septembrie, potrivit sursei citate.
Călătoria a fost alcătuită din alpiniști care încercau să escaladeze al 14-lea optmiar din carieră.
Ultima încercare de a atinge vârful a avut loc în aprilie anul acesta, când Adrian Laza se afla în Nepal, așteptând permisiunea oficialităților chineze pentru a urca pe Shishapangma, un vârf cu înălțimi de 8.013, 8.027 sau 8.046 metri.
Martor la o tragedie, la prima încercare de a cuceri Shishapangma
În 2023, pe Shishapangma, patru oameni au murit într-o avalanşă, Laza fiind martor la teribila întâmplare. În prima expediţie, pe 7 octombrie 2023, grupul din care făcea parte a evitat la limită o avalanşă de mari dimensiuni, însă nu la fel de norocos a fost alt grup, care era la câteva sute de metri în faţă.
Aveau să-şi piardă viaţa două alpiniste din SUA, Anna Guţu, de origine română şi Gina Marie (aveau 13 opmiari la activ), plus şerpaşii Mingmar Sherpa şi Tenjen Lama.









