vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Bilanț la final de mandat. Investiții de 569 de milioane de euro în Dolj

Final de mandat la Consiliul Județean Dolj. Administrația se laudă cu performanța de a fi pe primul loc pe țară la atragerea fondurilor europene, în ultimul exercițiu financiar. Au fost făcute mai multe investiții importante în județ. Urmează și altele.

Consilierii județeni s-au întrunit, joi, în ultimă ședință. Un nou consiliu, din care nu vor mai face parte toți, îi va lua locul, așa cum au decis doljenii în vară. Cu această ocazie, Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, care rămâne în funcție și în următorii patru ani, a făcut un bilanț al realizărilor administrației în acest mandat.

„Suntem la un maxim istoric, dezvoltând proiecte de dezvoltare, prin atragere de fonduri europene, de peste 569 de milioane de euro. Vom continua aceste programe, nu ne vom opri aici. Vorbim de zeci de investiții care au avut loc și vorbim de lucruri care rămân. Fondurile atrase sunt nerambursabile. Ca activitate, s-a început încă din primul an. În primii ani a apărut și PNRR-ul. De la Aeroportul Craiova, de la proiectele pe care le-am făcut atunci cu toate materialele, a fost nevoie de susținere financiară, la tot ce înseamnă proiectele la care am vrut să aducem ceva inedit. Sunt 92 de milioane de euro doar pentru modernizarea și extinderea Aeroportului Craiova, asta înseamnă un punct de creștere a Olteniei. În acest mandat nu am ratat și Anghel Saligny, vorbim de drumurile modernizate în județ de către Consiliul Județean. Au fost 28 de proiecte cu finanțare rambursabile”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sume importante s-au investit în Spitalul Județean de Urgență din Craiova.

„Tot prin Interreg am finalizat și extins Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului. De la 800 de metri la 3000 de metri pătrați. Au fost construite 2 corpuri de clădire, crescând de 4 ori suprafața UPU. S-a construit un depozit de gaze medicale și au fost achiziționate 7 loturi de aparatură medicală, toate incluse în proiect. Mai avem și noua structură prevăzută cu propriul bloc operator. Valoarea totală a proiectului este de 4,8 milioane de euro”, a explicat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Extinderea și modernizarea Aeroportului din Craiova este un alt proiect de anvergură.

„Vorbim de securitatea la aeroport. Tot din banii noștri am extins Aeroportul Craiova cu un terminal, tot prin Interreg. Zona Aeroportului Craiova în high-tech. Până în prezent s-au făcut mai multe dotări, cum ar fi reabilitarea și extinderea gardului perimetral al aeroportului, amenajarea unui drum tehnologic cu iluminat și supraveghere, construirea unei remize pentru echipa de intervenție rapidă și s-au achiziționat echipamente și sisteme de control de securitate pentru pasageri și pentru bagaje. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 15 milioane de euro”, potrivit președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile.

CJ Dolj a investit în acești ani și în modernizarea unor drumuri din județ, dar și în reabilitarea clădirilor publice vechi, a muzeelor, instituțiile Poliției, bibliotecilor, unităților de învățământ și transportului școlar al elevilor din județ. Tot Consiliul Județean Dolj a inaugurat culele din Brabova și Cernătești și a modernizat Clinica de Oncologie și a Policlinica Sportivă.

Cosmin Vasile a mai arătat că dezvoltarea Doljului va continua să fie o prioritate a administrației județene.

„Nu puteam reuşi acest lucru fără contribuţia tuturor. Am format o echipă , s-a lucrat unitar, indiferent de opţiunile politice. Urmează să fie reabilitat Spitalul Dăbuleni și Spitalul de la Leamna. Nu am uitat de școli, avem proiecte pe școli, pe bibliotecă, pe campus. Suntem cu cea mai mare sală de sport în execuție. O sală la care v-ați adus aportul, o sală multifuncțională, în valoare de 52 de milioane de euro. Împreună am fost și am realizat un lucru, ne-am cumpărat un sediu, pentru prima oara în Consiliul Județean. Vom rămâne oricum în Palatul Administrativ. Urmează „Muzeul satului”, căruia i-am pus bazele astăzi, urmează ca în următorii patru ani să fim singurii din România care vom avea 8 ani și 8 instituții de cultură noi într-o perioadă mai grea”, a mai spus președintele Consiliului Județean, Cosmin Vasile.

Noii consilieri județeni ar urma să-și preia mandatele peste o lună. Cei care tocmai și-au încheiat mandatul au fost felicitați și le-au fost înmânate plachete cu numele lor, în semn de mulțumire, pentru cei patru ani de mandat la Consiliul Județean.

Politica