vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Mâncare cu listeria în școlile din Mehedinți

Pastele cu șuncă distribuite elevilor și preșcolarilor din Mehedinți erau contaminate cu listeria. Direcția Sanitar-Veterinară (DSV) Mehedinți a primit rezultatele analizelor făcute probelor recoltate, după ce peste 100 de copii și 2 adulți au ajuns, săptămâna trecută, la spital cu toxiinfecție alimentară.

Bacteria listeria a fost găsită în două dintre probele luate din șuncă, dar și în două probe recoltate din produsul finit. Acestea vor fi trimise spre analiză și Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară din București. Acum se încearcă identificarea sursei infestării, după cum a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, dr. Ganea Adriana- șef Serviciu Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animală, din cadrul DSV Mehedinți: „Se vizează o alertă privind depistarea originii contaminării. Asta ne dorim să aflăm în final”.

Reamintim că programul „O masă sănătoasă” s-a dovedit a fi o masă periculoasă, pentru preșcolarii și elevii care învață în unități de învîțământ din patru localități mehedințene.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primele apeluri la 112 au fost date joi, în jurul orei 14. Mai mulți copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, din localitățile Almăjel, Oprișor, Salcia și Ștircovița acuzau stări de rău și simptome de toxiinfecție alimentară. ISU a trimis mai multe echipaje medicale pentru a-i asista pe copii. Întrucât numărul celor care anunțau că se simt rău a crescut, s-a cerut sprijin și de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din Caraș-Severin și Gorj. A fost activat chiar Planul Roșu de intervenție.

Numai la spitalul din Severin au ajuns peste 100 de copii.

„Am avut internați la UPU Drobeta-Turnu Severin 104 copii (…) cu vârste cuprinse între 5-16 ani. Simptomatologia era aceeași la toți”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Drobeta-Turnu Severin, Elena Bololoi.

Mulți dintre ei au avut nevoie de perfuzii, iar o parte au rămas, peste noapte, în spital.

„Am fost în permanentă legătură cu reprezentanții Spitalului Județean de Urgență pentru că am vrut să mă asigur că se iau toate măsurile pentru ca cei mici să aibă condiții pentru a se reface într-un timp scurt. Echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență a acționat rapid pentru a acorda asistență medicală de urgență tuturor copiilor afectați.(…) Starea copiilor s-a îmbunătățit semnificativ după ce au primit îngrijirile necesare, iar cei mai mulți au fost externați și trimiși acasă în stare stabilă. 10 copii au rămas peste noapte, sub supraveghere medicală”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

De asemenea, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova s-au prezentat 6 copii și 1 adult, iar la Spitalul Municipal Băileşti au ajuns 7 copii.

În total, 118 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pacienții rămași în spitale au fost externați vineri.

Autoritățile au declanșat o anchetă. Au fost recoltate probe biologice de la pacienți, dar și de la firma de catering, care a fost amendată cu 30.000 lei și închisă temporar, după ce comisarii de la Protecția Consumatorului au găsit aici mai multe nereguli, între care produse alimentare expirate sau materii prime nedepozitate corespunzător; mizerie și rugină. Peste 1,4 tone de materii prime au fost retrase de la consum.

S-au făcut verificări și la unitățile de învățământ din cele patru localități pentru a se stabili dacă hrana a fost depozitată și administrată corespunzător.

Politica