Plutonier adjutant Proteasa Vasile de la ISU Vâlcea a participat, recent, la ultramaratonul Autism 24h. Evenimentul este organizat de Asociația „Centrul de Autism Marea Neagră”, organizație non profit, care promovează cauza persoanelor cu nevoi speciale. Vâlceanul reușit incredibila performanță de a alerga 105 km în 20 de ore și 44 de minute.
Pompierul vâlcean a luat startul pentru a cincea oară, consecutiv, la această competiție de alergare, care a avut loc în stațiunea Mamaia din județul Constanța și care are ca scop principal strângerea de fonduri pentru copiii cu AUTISM.
„Pe parcursul solicitantei probe de alergare, salvatorul vâlcean și-a pus în valoare atât munca asiduă pe care a depus-o în pregătire, cât și experiența, pentru a face față dificultăților cauzate de condițiile grele în care se desfășoară competiția. Foarte importante sunt parcurgerea unui număr cât mai mare de km, care se cuantifică într-o sumă de bani ce va ajunge la copiii cu autism, precum și depășirea limitelor personale.
La întrebarea „De ce faci asta?”, colegul nostru ne-a mărturisit: „În primul rând, pentru copiii cu nevoi speciale, iar în al doilea rând, pentru plăcerea de a alerga. Când alerg pentru o cauză nobilă, cum este evenimentul Autism 24h, satisfacția este imensă.”
Astăzi, 18 septembrie 2024, de Ziua Internațională a Respectului, „jos pălăria” în fața colegului nostru!”, este mesajul transmis de pompierii vâlceni.