luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Și-a violat fosta iubită. Acum este în arest

Un tânăr de 27 de ani din comuna Lipovu, Dolj, a ajuns în arestul Poliției pentru că și-a bătut și violat fosta iubită. Acesta nu a putut să accepte refuzul fostei sale de a nu mai fi împreună cu el și a mers peste ea în casă, unde, a bătut-o și a agresat-o sexual. Tânăra în vârstă de 24 de ani a sunat imediat Poliția. Pe numele bărbatului exista deja un ordin de protecție.

„În fapt, în seara zilei de 16 septembrie a.c., ora 23.25, polițiștii au fost sesizați de o tânără, de 24 de ani, din comuna Lipovu, cu privire la faptul că a fost agresată de fostul concubin, un tânăr, de 27 de ani, din localitate.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că tânărul s-a deplasat la locuința acesteia, unde ar fi agresat-o fizic și ar fi întreținut raporturi sexuale împotriva voinței sale, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecţie. Cu această ocazie, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, violenţă în familie, violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cursul zilei de ieri, 17 septembrie, tânărul a fost condus la audieri, iar, în urma cercetărilor efectuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, a fost dispusă reținerea sa, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a explicat IPJ Dolj.

Acum, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol, violenţă în familie, violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

sursa foto: arhivă

Politica