Liberalii au depus, miercuri, un amendament la legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților care îi permite șefului statului să candideze pe listele unui partid politic, au declarat pentru G4Media.ro surse politice din PNL și PSD.
Modificare art 5 indice 2 din legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților
”art 5. Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidați depuse de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale, cu excepția situației președintelui României, în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, care poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, președintele Românieie este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator și cea de președinte”.
Soluția găsită de liberali pare o ficțiune juridică menită să-l ajute pe Klaus Iohannis să candideze, dar în același timp să nu încalce Constituția. Legea fundamentală prevede la articolul 84 că ”(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.”
Klaus Iohannis a încercat să obțină o funcție importantă în plan internațional, însă nu a reușit. Și-a anunțat candidatura la șefia NATO, dar s-a retras după ce a devenit clar că nu are nici o șansă în fața lui Mark Rutte, scrie g4media.ro Nici la Bruxelles nu a reușit să negocieze o poziție importantă în arhitectura UE, de președinte al Consiliului European sau o poziție relevantă în Comisia Europeană.