luni, septembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Gorjeanul mort în accident, tâlhărit la fața locului

Tânărul în vârstă de 20 de ani care a murit, sâmbătă, în accidentul rutier din comuna Bumbești Pițic, Gorj, a fost tâlhărit la fața locului. Tatăl băiatului a semnalat oamenii legii că acesta avea la el suma de 20.600 lei, iar după impact, persoanele care au semnalat accidentul au furat și banii tânărului. Poliția face acum cercetări.

„La data de 15 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin plângere de un bărbat de 48 de ani, din orașul Novaci, cu privire la faptul că în cursul nopții, fiul său, de 20 de ani, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu decesul acestuia, iar imediat după producerea evenimentului rutier, din autoturismul implicat în eveniment, ar fi fost sustrasă suma de 20.600 lei de persoane necunoscute.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în care polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exectitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta, identificarea persoanei/persoanelor bănuite și luarea măsurilor legale”, a transmis IPJ Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica