Nicolae Ciucă a fost validat candidat al PNL la alegerile prezidențiale. La Congresul partidului, el a fost votat în unanimitate de membrii Consiliului Național pentru a putea candida la alegerile prezidențiale. Ciucă a venit la întrunire direct din zonele din Moldova afectate de inundații.
Tema actualei guvernări cu PSD a fost abordată de Nicolae Ciucă în discursul său în care cere votul partidului pentru a fi candidatul la alegerile prezidențiale. Acesta a punctat că PNL își dorește o guvernare de dreapta, însă nu a găsit în niciun partid de dreapta maturitatea necesară, potrivit digi24.ro
„Petrec mult timp în contact cu oamenii și vă spun că cei care ne privesc cu neîncredere îmi transmit principalul motiv ca fiind acela al colabării politice cu PSD. Noi am discutat, nu ne-am îndoit că vom pierde puncte electorale. Am fi vrut să facem Coaliție de dreapta, dar imaturitatea politică a făcut imposibilă continuarea alianței. O spun clar, ne dorim să facem o Coaliție cu partide de dreapta. Aceasta a fost mereu prima opțiune și așa va fi. Mai mult, aceasta este și opțiunea pe care o românii o exprimă la urne. Doar că vrem un partener previzibil pe care să ne putem baza, matur și responsabil. Guvernarea țării în actualul context nu e joacă de copii. Îi așteptăm să se maturizeze, să înțeleagă lecția dată de români la alegeri și îi asigur că au în PNL un partener”, a declarat Nicolae Ciucă.