duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Trei județe din Oltenia, sub cod galben de ploi

ANM a emis, vineri, o avertizare cod galben de vreme instabilă, ce vizează peste jumătate din ţară. De asemenea, pentru alte 9 județe, a fost emis un cod portocaliu de ploi torenţiale.

Potrivit meteorologilor, în perioada 13 septembrie, ora 15:00 – 14 septembrie, ora 18:00, va fi cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ în zone din nordul Olteniei Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi al Munteniei.

Astfel, pe areale din judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiş, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55 – 65 km/h, iar în intervale scurte de timp se vor acumula 20 – 25 de litri de apă/mp, izolat chiar şi peste 40 – 50 l/mp.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, în intervalul 13 septembrie, ora 18:00 – 14 septembrie, ora 15:00, pe fondul avertizării cod portocaliu, în judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceava vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 40 – 60 l/mp şi, izolat, de peste 70 – 80 l/mp.

ANM precizează că fenomene meteo de vreme instabilă se vor înregistra, vineri, pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Politica