Un bărbat de 43 de ani din Mehedinți, care conducea un microbuz școlar, a fost prins, vineri dimineață, beat la volan de către oamenii legii. Polițiștii mehedințeni făceau controale la transportul destinat elevilor. Bărbatul conducea pe D.J. 606B, în localitatea Poroina Mare, un microbuz școlar în care se aflau 15 elevi. El a fost prins conducând cu o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În această dimineața, 13 septembrie, polițiștii orașului Vânju Mare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de verificare, în trafic, a vehiculelor destinate transportului de elevi.
Astfel, pe D.J. 606B, în localitatea Poroina Mare, polițiștii au oprit pentru control un microbuz școlar, în care se aflau 15 elevi, condus de un bărbat, de 43 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatura din dotare, rezultând 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
Totodată, operatorul de transport a fost sancționat cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru lipsa licenței necesare desfășurării acestei activități, fiind reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, respectiv certificatul de înmatriculare al vehiculului”, a spus Poliția Mehedinți.
Polițiștii continuă cercetările.