Alte 6 noi contracte de finanțare au fost semnate în cadrul apelului dedicat IMM-urilor în județele Dolj și Gorj prin Programul Tranziție Justă. Zeci de noi locuri de muncă vor fi create.
Valoarea totală a proiectelor este de peste 14 milioane euro, din care valoarea nerambursabilă – peste 8 milioane euro, potrivit Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia.
„Vești bune! Noi contracte de finanțare au fost semnate în cadrul apelului dedicat IMM-urilor în județele Dolj și Gorj prin Programul Tranziție Justă, în valoare totală de peste 14 milioane euro, din care valoarea nerambursabilă este de peste 8 milioane euro. Proiectele vizează investiții în domenii precum: fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, întreținerea autovehiculelor, fabricarea motoarelor și transformatoarelor electrice, activități de asistență stomatologică, activități recreative și distractive, recuperarea materialelor reciclabile sortate. Pe lângă dezvoltarea pe care o propun, aceste proiecte estimează și crearea a 67 noi locuri de muncă, din care 54 în județul Dolj și 13 în județul Gorj”, a declarat Alexandru Stănescu, directorul ADR Sud-Vest Oltenia.
Dintre cele patru proiecte care vor fi implementate în județul Dolj: ASDR CONSTRUCȚII SRL își propune crearea unei noi unități de producție – prin construirea a două hale de producție și dotarea cu echipamente și utilaje de ultimă generație necesare pentru fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice; GINTLUP SRL intenționează realizarea unei spălătorii auto self-service ce va oferi servicii de întreținere a autovehiculelor; LINEX WOLF SRL își propune extinderea capacității de producție în vederea producerii de motoare și transformatoare electrice; DINȚI FERICIȚI SRL intenționează construirea unui imobil de cabinete stomatologice S+P+1 cu garaje și spații tehnice la subsol, ce va oferi servicii stomatologice.
Dintre cele două proiecte care vor fi implementate în județul Gorj: EKATERINCARUS SRL își propune construirea și amenajarea unui parc recreațional pentru copii; TS PLAST SRL intenționează dezvoltarea unei noi activități în cadrul firmei în domeniul recuperării materialelor reciclabile sortate.
„Regiunea Sud-Vest Oltenia a beneficiat de o alocare considerabilă în cadrul apelului de proiecte destinat IMM-urilor, acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, astfel alocarea financiară pentru județul Dolj – 136,673,075 euro și pentru județul Gorj – 184,898,599 euro.
Companiile din sectorul privat au putut depune proiecte cu valori cuprinse între 200.000 euro și 8.000.000 euro, pentru dezvoltarea investițiilor productive și crearea de locuri de muncă, inclusiv formarea, perfecționarea și recalificarea persoanelor afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic. Acest prim apel de proiecte, care s-a încheiat în data de 20 mai 2024, s-a bucurat de o participare semnificativă din partea IMM-urilor din cele două județe ale regiunii Sud-Vest Oltenia, solicitările depășind cu mult alocările inițiale. Astfel la nivelul județului Dolj au fost depuse 194 de proiecte, în valoare totală de 524.122.027,66 euro, cu o acoperire de 246,35% din alocarea apelului, iar la nivelul județului Gorj, au fost depuse 158 de proiecte, în valoare totală de 496.644.992,47 euro, reprezentând o acoperire de 167,61%”, a mai precizat Alexandru Stănescu, directorul ADR Sud-Vest Oltenia.
Cele 6 contracte semnate în luna august se adaugă celor 11 contracte semnate anterior. Mai exact, în județul Dolj au fost semnate până în prezent 10 contracte de finanțare în valoare totală de 150.822.153,86 RON (30.313.573,55 euro), valoarea nerambursabilă solicitată fiind de 90.503.278,25 RON (18.190.151,19 euro).
În județul Gorj au fost semnate până în prezent 7 contracte de finanțare în valoare totală de 161.550.428,49 RON (32.469.837,30), valoarea nerambursabilă solicitată fiind de 88.314.048,60 RON (17.750.140,41 euro).