marți, octombrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Prins cu droguri la el de un jandarm care era în timpul liber

Trei tineri din Drobeta-Turnu Severin au fost prinși cu droguri la ei de către un jandarm aflat în timpul liber. Unul dintre cei trei deținea o țigară confecționată manual și o folie de aluminiu în care erau câteva grame de canabis. Cei trei tineri au fost văzuți ca având un comportament ciudat, iar ofițerul aflat în timpul liber, a anunțat oamenii legii pentru a veni să-i verifice pe cei trei.

„În timp ce era în afara orelor de program, un ofițer din cadrul Jandarmeriei Mehedinți a observat în data de 24.08.2024, în jurul orelor 24.00, în scara unui bloc din municipiul Drobeta Turnu Severin, trei tineri care aveau un comportament deviant și păreau sub influența substanțelor interzise. Ofițerul a solicitat echipajul de intervenție, pentru luarea măsurilor legale. La fața locului, în urma controlului corporal efectuat, jandarmii au identificat asupra unui bărbat, o țigaretă confecționată artizanal și o folie ce conținea fragmente vegetale de culoare verde-olive”, a transmis Jandarmeria Mehedinți.

Pe numele unuia dintre cei trei tineri se fac acum cercetări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica