duminică, septembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Juan Bauza a marcat primul său gol în Emiratele Arabe Unite

Echipa Bani Yas, a disputat primul meci în prima ligă din Emiratele Arabe Unite, în acest sezon competițional, 2024-2025, iar Juan Bauza deja s-a făcut remarcat la noua lui formație. FCU Craiova l-a trimis să joace acolo sub formă de împrumut, iar Adrian Mititelu speră ca mijlocașul argentinian să îi convingă pe arabi să plătească o sumă importantă pentru transferul definitiv al fotbalistului.

Eu sunt foarte apropiat de el sufletește. Când era Bauza în teren, eu eram cel mai fericit, chiar dacă nu câștigam. Modul lui de a atinge balonul, modul de a controla mingea, pasele lui îmi produceau o bucurie greu de înțeles pentru unii. A dat un ștaif echipei noastre. Sunt convins că va face carieră mare în Golf și că va fi cumpărat de club. S-a creat o imagine proastă asupra lui, de asta nu l-au cumpărat de acum. Că n-ar fi serios, că nu s-ar pregăti. Nu e adevărat. Pepe Bauza este un superprofesionist și un băiat foarte serios”, spunea Adrian Mititelu.

Juan Bauza a marcat în primul său meci disputat în campionat, în victoria cu 2-0 împotriva Al-Jazira. Oltenii de la FCU Craiova au reacționat imediat după reușita argentinianului, pe care l-au felicitat chiar pe pagina oficială de Facebook a clubului din Bănie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pepe a fost împrumutat pentru un an cu opțiune de cumpărare definitivă către clubul Bani Yas din Emiratele Arabe Unite. Felicitări, Pepe! Îți dorim cât mai multe reușite!”, a transmis FCU Craiova.

Clubul din Bănie ar urma să încaseze nu mai puțin de 500.000 de dolari pentru un împrumut pe un an, potrivit publicației Fanatik. În plus, gruparea arabă are posibilitatea de a-l transfera definitiv pe Juan Bauza în vara viitoare, iar dacă se va întâmpla asta, formația lui Adrian Mititelu ar urma să încaseze trei milioane de euro de pe urma jucătorului argentinian.

Politica