duminică, septembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Accident cu 7 victime în Gorj! Un copil de 9 luni a ajuns la spital

Un copil de 9 luni a ajuns la spital cu răni după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident. Totul s-a petrecut noaptea trecută pe variantă ocolitoare a orașului Târgu Jiu. Mașina unei femei în vârstă de 38 de ani a fost izbită de un tânăr de 21 de ani care conducea pe același sens de mers.

”Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit faptul că, în jurul orei 23.10, o femeie de 38 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe varianta ocolitoare DN66, din direcția comunei Drăguțești către Târgu Jiu, în dreptul bornei cu km 12, la schimbarea direcției de mers (la efectuarea virajului de a întoarce autoturismul) a fost acroșată de un alt autoturism condus în aceeași direcție de către un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, precum și a doi tineri, de 17 și 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ambii pasageri în cel de-al doilea autoturism și alte două persoane de 28 și 50 de ani, din comuna Drăguțești respectiv Bălești și un copil de 9 luni, toți 3 pasageri în primul autoturism.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducătorul celui de-al doilea autoturism nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate”, a explicat Poliția din Gorj.

Cele 7 persoane, care au fost implicate în gravul accident, au ajuns la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale, iar copilul în vârstă de 9 luni a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Politica