joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Primăria Craiova face primii pași pentru construirea celor 17 blocuri din cartierul „chinezesc”

17 blocuri din cartierul pe care Primăria Craiova și-a dorit să îl ridice pe strada Caracal vor fi construite de firma Diamante Ventures LTD, cu sediul în Marea Britanie, Londra, având calitatea de concesionar. Astfel, pe ordinea de zi a Consiliului Local din Bănie se află proiectul ce face referire la contractul de de concesiune având ca obiect imobilul- teren, în suprafață de 38.719 mp., ce face parte din terenul în suprafața totală de 67511 mp.

Acolo, 17 construcții sunt edificate, dar se află în diferite stadii de execuție, în vederea construirii de locuințe colective, cu regim mare de înălţime, destinate cumpărării. Pe lângă contractul de concesiune, consilierilor locali li se mai propune și împuternicirea primarului să semneze contractul, iar prin aparatul de specialitate: Serviciul Administrație Publică Locală şi Relații cu Consiliul Local şi Direcția Patrimoniu, să ducă la îndeplinire prevederile hotărârii.

Municipiul Craiova îşi păstrează dreptul de proprietate exclusivă asupra terenului ce face obiectul concesiunii, iar în contravaloarea construcțiilor (structurilor) aflate în diferite stadii de execuție, existente pe teren la data preluării imobilului de către concesionar, Municipiul Craiova va primi în proprietate, de la concesionar, 50 (cincizeci) de unități locative compuse din doua camere de locuit, cu dependințele, dotările şi utilitățile necesare, precum şi locurile de parcare aferente”, se menționează în documentația pusă la dispoziția consilierilor locali.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totuși, conform informațiilor din contractul ce urmează să fie semnat, concesionarul dobândeşte dreptul de proprietate exclusiva asupra construcţiilor edificate de acesta în executarea prezentului contract şi dreptul de valorificare a acestora conform destinației și condițiilor prezentului contract. Concesionarul are dreptul de a înstrăina imobilele construite de el. Concesionarul are obligația să transmită în proprietatea Municipiului Craiova, la finalizarea lucrărilor de construire, 50 (cincizeci) de unități locative compuse din două camere de locuit, cu dependințele, dotările şi utilitățile necesare, precum şi locurile de parcare aferente, în contravaloarea construcţiilor (structurilor) existente pe teren la data preluāri imobilului de către acesta.

Firma Diamante Ventures LTD are obligația de a finaliza cele 17 blocuri până la sfârșitul anului 2028. Regimul de înălțime al blocurilor va ajunge până la P+10. Concesionarul va acoperi în întregime costurile construcțiilor executate și va achita Primăriei Craiova o redevență anuală, ce se va face venit la bugetul local, iar în contravaloarea structurilor existente pe teren, concesionarul va transmite în proprietatea Municipiului Craiova cel puțin un număr de 50 unități locative, compuse din două camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare. Tot până în anul 2028 are obligația de a finaliza celelalte clădiri de locuințe colective și ANL”, anunța Primăria Craiova, la începutul lunii august.

Redevența pentru terenul concesionat este de 136.500,00 lei pe an, iar în contravaloarea construcțiilor edificate pe teren, aflate în diferite stadii de execuție, concesionarul va transmite în proprietatea Municipiului Craiova cele 50 de apartamente.

Redevența corespunzătoare anului 2024, reprezentând prețul concesiunii, se va achita de concesionar începând cu data semnării contractului, dar nu mai tirziu de 31.12.2024. Pentru anii următori, începând cu anul 2025 redevența anuală se va achita în 2 rate semestriale egale, cel mai târziu până în următoarele date: – rata I (redevența pentru sem. 1) până la data de 31 martie a fiecărui an. rata II (redevența pentru sem. II) până la data de 30 septembrie a fiecărui an”, s-a mai menționat în contractul de concesiune.

Politica