Meteorologii au emis un nou Cod Galben de caniculă care vizează zona Olteniei. Ei spun că și disconfortul termic se va menține accentuat. Codul este valabil pentru zilele de duminică și luni.
„Duminică și luni, în sudul Crișanei, Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, mai ridicate luni, izolat până spre 38 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu valori termice în jurul a 20 de grade.” – Administrația Națională de Meteorologie
Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista și în zilele următoare.