luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Alex Mitriță, criticat din toate direcțiile: „Frate, dar ăia de afară cum sunt?”

Alex Mitriță a reușit să agite, din nou, fotbalul românesc. Nu prin driblingurile sale, el fiind declarat cel mai bun fotbalist la acest capitol din debutul sezonului, ci printr-o simplă declarație. Mijlocașul a spus, după meciul cu Petrolul, că simte nevoia de o pauză, pentru că ar fi obosit după dubla din Conference League, în urma căreia, CSU Craiova a fost eliminată din competiție.

După ce Basarab Panduru a spus că este inacceptabil ca un fotbalist profesionist să ceară liber, în debut de sezon, după doar două jocuri în Conference League, a venit rândul lui Victor Becali să reacționeze dur. Agentul l-a taxat pe Alex Mitriță și crede că tocmai din acest motiv, fotbaliștii români nu sunt prea bine văzuți în străinătate.

„Să cerem după 4-5 etape, ca Mitriță, două zile de pauză… Asta e bună! Și Craiova nici n-a făcut mare brânză prin cupele europene. De-aia jucăm la nivelul ăsta. Cu tot cu Euro, au fost jucători care au ajuns la 70 de meciuri sezonul trecut. Mi se pare prea devreme să amâni meciurile. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noi nu suntem obișnuiți să jucăm la 3 zile. Frate, dar ăia de afară cum sunt? Au picioare de rezervă sau cum? Sunt antrenori care preferă să joace în ritmul ăsta, pentru că meciul e mai important decât antrenamentul. Sigur că pentru noi e mai simplu să comentăm de pe margine, poate ei știu mai bine”, a declarat Victor Becali la GSP Live.

Politica