sâmbătă, noiembrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Tatăl fotbalistului Nicușor Bancu, găsit spânzurat în propria curte

Doliu pentru căpitanul echipei de fotbal CSU Craiova! Tatăl lui Nicușor Bancu a fost găsit spânzurat în propria locuință. Trupul neînsuflețit al bărbatului de 61 de ani a fost descoperit de fratele fotbalistului, în această dimineață. Acesta locuia în localitatea Crâmpoia din județul Olt, spun surse apropiate anchetei.

„La data de 3 august a.c., în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, care au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Crâmpoia.

Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis Poliția Olt.

Nu se știe momentan ce l-a determinat pe bărbatul de 61 de ani să comită un asemenea gest. Pe pagina de socializare a clubului de fotbal CSU Craiova a apărut un mesaj de condoleanțe din partea echipei pentru Nicușor Bancu.

„Veste tristă astăzi. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el”, a transmis clubul de fotbal CSU Craiova pe o rețea de socializare.

Bărbatul avea probleme cu inima și intrase în depresie, potrivit unor surse. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.

Politica