Polițiștii din cadrul Poliției oraș Vânju Mare au fost sesizați, marți, de un bărbat cu privire la faptul i-ar fi fost sustrași bani din locuință.
”Din cercetări a reieșit că, la locuința bărbatului a venit o femeie, pentru a petrece timp cu acesta, iar la plecarea acesteia a observat că îi lipsesc 2100 de euro, 1340 de lire și 800 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii, a fost identificată persoana bănuită, o tânără de 24 de ani, din județul Satu Mare, care a fost dată în consemn.
Totodată, s-a mai stabilit că tânără ar fi fost instigată la săvârșirea infracțiunii de furt de doi bărbați de 41, respectiv 43 de ani, ambii din comuna Vlădaia”, potrivit IPJ Mehedinți.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 25 iulie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu propunerea unei măsuri preventive.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Foto: arhivă