marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Imagini revoltătoare: Elevi puși să stea în genunchi pe asfalt și să-i ceară iertare profesorului

Un grup de elevi, membri ai Fanfarei Jegălia, din județul Călărași, aflați într-o tabără, au fost puși de un profesor să stea în genunchi, pe asfaltul încins, pentru a-și cere scuze după ce cu o seară înainte au făcut gălăgie. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași a demarat o anchetă și precizează că părinții copiilor au refuzat consilierea, considerând că „minorii nu sunt afectați”, scrie hotnews.ro

Imaginile cu copiii puși să stea în genunchi pe asfaltul încins pentru a-și cere scuze au fost publicate în mediul online luni, 15 iulie.

„Dacă se mai întâmplă o dată, vă țin ore-n șir”, le spune dirijorul fanfarei copiilor. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

După apariția imaginilor în spațiul public, reprezentanții DGASPC Călărași s-au deplasat în comuna Jegălia pentru a ancheta cazul. 

„Intervenția a început la sediul Primăriei Comunei Jegǎlia unde am purtat inițial discuții cu reprezentanții autorității publice locale, în special cu dl. secretar Radu Nelu şi dl. viceprimar Chiriac Marius care şi-au exprimat dezacordul referitor la conduita profesorului instructor în relație cu minorii din fanfarǎ”, se arată într-un comunicat de presă al autorităților. 

La sediul primăriei au fost prezenți și o parte dintre părinții copiilor.

„S-a remarcat o atitudine relaxată a părinților, fǎrǎ caracter dramatizant, relatând că imaginile apǎrute recent în mediul online datează de fapt de aproximativ douǎ sǎptǎmâni, când copiii au participat la un concurs organizat la Slatina în perioada 3-7 iulie 2024, unde au primit un premiu special. Pǎrintii prezenți la sediul Primăriei Jegǎlia au refuzat acordarea de servicii de evaluare şi consiliere psihologică pentru copii, oferite de D.G.A.S.P.C. Călărasi şi au declarat că nu consideră cǎ minorii sunt afectați de cele întâmplate, luând totul ca pe o glumǎ”, conform comunicatului DGASPC Călărași. 

Reprezentanții DGASPC Călărași spun că au recomandat primăriei „analizarea agreabilitǎtii menținerii serviciilor prestate de profesorul instructor care a acționat inadecvat în relație cu minorii”. 

„DGASPC Cǎlăraşi consideră conduita profesorului instructor fațǎ de copiii din Fanfara Răsăritului ca fiind inacceptabilǎ și va înainta sesizare către organele de cercetare penalǎ pentru efectuarea verificărilor de specialitate”, se mai arată în informarea DGASPC Călărași.

Politica