Peste 1.000 de candidați pe 328 de posturi titularizabile, în Dolj

Delia Pătru

După emoțiile absolvenților claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a vine rândul cadrelor didacțice să intre în febra examenelor.

Miercuri, 17 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2024 (titularizare). 

Proba va începe la ora 9:00, în cele trei centre de concurs constituite la nivelul județului Dolj.

Potrivit ISJ Dolj, în județ sunt 1019 posturi vacante, din care 328 de posturi sunt titularizabile. Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 1008 candidați.

În anul 2023 au fost înscriși 974 de candidați și au fost 143 de posturi titularizabile.

- Advertisement -

Candidații trebuie să fie prezenți în sală cel mai târziu la ora 8:00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Proba scrisă va fi susținută în următoarele centre de examen:

CENTRUL DE CONCURS NR. 1: Colegiul Național ”Carol I” Craiova, discipline arondate: Invățător/institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (în limba română); Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/Profesor pentru educație timpurie; Educator/profesor pentru educație timpurie (învățământ antepreșcolar)

CENTRUL DE CONCURS NR. 2: Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” Craiova, discipline arondate: Matematică, Fizică, Chimie, Biologie, Arte, Religie, Informatică și TIC, Învățământ special, Profesor consilier școlar

CENTRUL DE CONCURS NR. 3: Liceul Teoretic „Henri Coandă ” Craiova, discipline arondate: Limba și literatura română, Limba latină, Limbi moderne, Limba rromani, Discipline socio-umane, Istorie, Geografie, Educație fizică și sport, Discipline tehnice

Cei mai mulți candidați sunt înscriși la: Învățământ preșcolar – 215 candidați, Învățământ primar – 132 candidați, Educație fizică și sport – 75 candidați, Matematică –  62 candidați, Limba și literatura  română – 63 candidați, Limba și literatura engleză – 52 candidați.

La polul opus, cei mai puțini candidați s-au înscris la Alimentație publică  – 1 candidat, Limba și literatura Rromani – 1 candidat, Agricultură-Horticultura – 1candidat;

Primele rezultate vor fi afișate în data de 23 iulie la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, la sediul centrelor de concurs și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dolj sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 23 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 24 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediul I.S.J. Dolj, la sediul centrelor de concurs și pe site-ul dedicat în data de 31 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină atât la inspecția specială la clasă – proba practică/orală cât și la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol