Un grefier de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin este cercetat de colegii de la Parchet pentru fals informatic și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.
Potrivit anchetatorilor acesta a șters, din aplicația ECRIS, un document dintr-un dosar. Apoi a tăiat cu o foarfecă o filă din dosarul fizic.
„În fapt, în sarcina inculpatului se rețin următoarele: – la data de 07.02.2023, în jurul orelor 09:15 – 09:20, în calitate de grefier, ajutat de către un alt suspect tot în calitate de grefier la aceeași instanță, a procedat la ștergerea unui atașament dintr-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin, scanat și încărcat în aplicația informatică ECRIS, în scopul producerii de consecințe juridice, în sensul că, prin ștergerea atașamentului ce conținea respectivul document a oferit posibilitatea petentului din respectivul dosar să formuleze și să i se admită o cerere de reexaminare în legătură cu o cerere anulată anterior pentru neplata taxei de timbru; – la data de 07.02.2023, în jurul orei 11:21, în calitate de grefier, a tăiat cu o foarfecă o filă, respectiv fila ce conținea dovada comunicării obligației de plată a unei taxe de timbru ce se afla într-un dosar civil având ca obiect „plângere contravențională”, în scopul de a împiedica aflarea adevărului – mai exact dacă a fost sau nu achitată în termen taxa de timbru într-un dosar civil de pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin în care s-a dispus anularea cererii pentru neplata taxei de timbru”, explică procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
El a fost reținut inițial pentru 24 de ore. Apoi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. A formulat contestație, dar a fost respinsă definitic de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.