O bătrână de 72 de ani a fost salvată de polițiștii doljeni înainte să se spânzure. O femeie a alertat Poliția cum că vecina ei vrea să se spânzure. Cei doi oameni ai legii au găsit-o pe femeie în stare de sufocare. Aceasta a încercat să se spânure pe o bancă și și-a legat un material textil în jurul gâtului.
„La faţa locului, s-au deplasat de urgenţă, agent principal Buzatu Marius Dănuţ şi agent Niţu Raul Andrei, poliţişti în cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, aflaţi în serviciul de patrulare, care au găsit-o pe bătrână în stare de sufocare, ca urmare a intenţiilor suicidale, având o bucată de material textil înnodată în jurul gatului.
Doar intervenţia imediată a colegilor noştri a făcut ca femeia să nu-şi ducă intenţia la bun sfarşit, căci ştim cu toţii că, în astfel de situaţii fiecare secundă contează.
Imediat,cei doi poliţişti au acordat primul ajutor femeii, ulterior aceasta fiind transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, au spus cei de la IPJ Dolj.
Sâmbătă, polițiștii doljeni au mai salvat un bărbat de 29 de ani din Plenița, care a încercat să se sinucidă la el acasă. Polițiștii au intervenit rapid și l-au salvat pe bărbatul de 29 de ani.
„În această perioadă, poliţiştii doljeni au salvat două persoane aflate în stare critică, ca urmare a intenţiilor suicidale.
În seara zilei de 22 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au intervenit pentru salvarea în ultima clipă a unui tânăr, de 29 de ani, din Pleniţa, care a încercat să se sinucidă în locuinţa sa”, au mai spus reprezentanții IPJ Dolj.