Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, precum şi municipiul Bucureşti se află, luni, 24 iunie, sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 – 37 de grade. De asemenea, valul de căldură persistă în Banat, în nord-vestul şi nordul Olteniei, în nordul Munteniei, precum şi în zona continentală a Dobrogei, aceste zone fiind vizate de o avertizare cod galben.
Meteorologii au emis o avertrizare cod galben, anunţând val de căldură persistent şi disconfort termic ridicat în mai multe regiuni.
„Valul de căldură va persista în Banat, în nord-vestul şi nordul Olteniei, în nordul Munteniei, precum şi în zona continentală a Dobrogei, disconfortul termic se va menţine ridicat, indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, şi izolat va fi caniculă”, conform ANM.
Temperaturile maxime, în continuare cu mult mai mari decât cele normale perioadei vor fi cuprinse în general între 33 şi 35 de grade.
Luni este valabilă şi o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti.
„În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime, deşi uşor mai scăzute faţă de cele înregistrate în zilele anterioare, vor fi în continuare deosebit de ridicate. Disconfortul termic se va menţine accentuat, indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă”, precizează meteorologii.
Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală).