duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Tineri reținuți pentru distrugere prin incendiere

Tinerii au făcut mai multe pagube și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi tineri, în vârstă de 19 și, respectiv, 29 de ani, ambii implicați în săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, transmite IPJ Gorj.

Conform informațiilor preliminare, cei doi sunt suspectați că la data de 28 februarie a acestui an ar fi provocat un incendiu la un autoturism parcat în apropierea unui bloc de pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu. În urma incendiului, au fost afectate mai multe elemente de caroserie din partea din spate a mașinii, precum și tencuiala clădirii Oficiului Poștal Nr. 6 și izolația termică de la terasa unui apartament.

De asemenea, cei doi sunt suspectați că la data de 26 martie a acestui an ar fi incendiat mai multe chioșcuri confecționate din PVC de pe strada Unirii, în care erau depozitate florile mai multor societăți comerciale din zonă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investigațiile au dezvăluit că cei doi ar fi provocat și un alt incendiu la un cărucior pentru copii, depozitat în scara unui bloc situat tot pe strada Unirii. În urma acestui incident, au fost distruse ușa de acces în scară, confecționată din termopan, și au fost afectați pereții casei scării.

Astăzi, cei doi bănuiți urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale, în vederea luării măsurilor procesuale corespunzătoare.

Politica