sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Circulația feroviară între Balș și Craiova, închisă jumătate de an

Trenurile nu vor circula între iunie și decembrie pe 7 km de cale ferată dintre Balș și Craiova, iar pentru transport vor fi introduse microbuze și autobuze, anunță CFR Infrastructură. Se vor face lucrări de reparații, pentru ca trenurile să poată atinge 120 km/h. Costurile sunt de 24 milioane lei.

Potrivit unui comunicat CFR SA, linia CF Balș – Spineni- Robănești va fi închisă permanent timp de șase luni, în perioada 3 iunie – 14 decembrie 2024, pentru lucrări de reparații de tip Quick Wins, iar traficul feroviar se va desfășura în condiții speciale, cu transbordare auto.

Lucrările de reparații punctuale a suprastructurii căii pe intervalul Balș – Robănești, în valoare totală de 24 milioane lei, fără TVA, finanțate din fonduri PNRR, au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză, îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creșterea vitezei maxime până la 120 km/h, și optimizarea gradului de siguranță.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”În perioada 3 iunie – 14 decembrie 2024, pe intervalul Balș – Robănești, constructorul deschide șantierele pentru lucrări de reparații pe loturile 24 și 25, traseu pe care va demontată suprastructura căii de la km 220+850 până la km 227+850 și înlocuită cu materiale noi de cale – șină, traverse și material mărunt de cale – etapă urmată de lucrări de profilat și buraj mecanizat”, se arată în comunicatul CFR.

Pentru menținerea continuității traficului feroviar local pe tronsonul Pitești – Craiova, constructorul va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe intervalul Balș – Robănești, iar patru trenuri RE – 2016, 2018, 2012 și 2014 – care circulă în relația Craiova – Sibiu, și retur, vor fi anulate pe relația Craiova – Balș/Piatra Olt (și retur).

Linia 101 București – Pitești – Piatra Olt – Craiova are 250 km lungime și se vor executa lucrări pe 7 km (între km 220 și 227). Cei 7 km la care se va lucra sunt între Balș și Craiova, tronson de 31 km lungime pe care trenurile fac între 30 și 52 minute.

Foto: Facebook/CFR Infrastructura

Politica