Fotbaliștii de la SCM Râmnicu Vâlcea nu au avut probleme în returul cu Olimpic Zărnești din barajul semifinal de promovare în Liga a II-a.
Elevii lui Gabriel Mangalagiu reușiseră să învingă la limită, 1-0, în manșa tur și au reușit un galop de sănătate pe propriul teren. Gruparea din Zăvoi s-a impus cu 6-0 după golurile marcate de Neagu (2), Simeanu, Ionescu, Ivan și Bîrzan și s-a calificat cu scorul general de 7-0.
În dubla manșă decisivă SCM va juca contra echipei AFC Câmpulung Mușcel. Manșa tur va avea loc pe 1 iunie în deplasare și partida decisivă pe propriul teren, o săptămână mai târziu.