Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, validează analiza președintelui Nicușor Dan referitoare la vulnerabilitățile României în fața agențiilor de rating. Oficialul respinge scenariul unei monitorizări internaționale iminente, subliniind că evoluția depinde exclusiv de deciziile financiare interne.
„Am mers şi mergem în continuare pe sârmă”, apreciază ministrul.
Alexandru Nazare: ”Mergem pe sârmă privind ratingul țării”
Prezent într-o emisiune televizată, șeful de la Finanțe a subliniat că presiunea asupra stabilității financiare a țării a fost constantă în ultimul an, necesitând o gestionare atentă a fiecărei decizii bugetare.
„Toate riscurile prezentate de Nicuşor Dan privind agenţiile de rating sunt corecte, analiza e corectă şi am avut foarte multe momente, inclusiv în această vară, dar şi în 2025, momente de cumpănă. Am mers şi mergem în continuare pe sârmă”, a declarat Alexandru Nazare potrivit news.ro
Scenariul unui nou acord cu FMI, respins de Ministrul Finanțelor
În ciuda tensiunilor bugetare, Alexandru Nazare a respins ideea că România s-ar afla într-un risc iminent de a ajunge din nou sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional (FMI). Oficialul consideră că țara dispune încă de pârghiile necesare pentru a evita o intervenție externă.
„Nu cred că suntem în poziţia în care să ajungem din nou sub o monitorizare internaţională sau într-un acord cu FMI, în acest moment. Avem în faţă foarte multe oportunităţi pe care le putem valorifica încât să nu ajungem acolo”, a declarat Nazare, adăugând, însă, că totul depinde de deciziile financiare pe care le va lua România.

Alexandru Nazare despre riscul retrogradării la categoria „junk” și impactul social
Aceleaşi decizii responsabile vor putea face şi ca România să nu ajungă în categoria „junk”, nerecomandată investitorilor. Ministrul pledează pentru o abordare ambițioasă, orientată spre îmbunătățirea calificativului de țară.
„De ce să ajungem? Ţine de noi să gestionăm acest lucru, să nu ajungem acolo, să fim mai ambiţioşi şi să vrem creşterea ratingului”, a punctat ministrul.
Pierderea ratingului de ţară, avertizează oficialul, ar avea repercusiuni directe asupra nivelului de trai al populației:
„Această prăpastie pe care o denumim junk, pierderea calificativului de investiţii, odată materializată, ar afecta extrem de mult economia României şi ar avea efecte sociale mari”, a avertizat ministrul.
Contextul bugetar: Ce a declarat președintele Nicușor Dan
Declarațiile ministrului vin în contextul în care preşedintele Nicuşor Dan a prezentat, marţi, o radiografie a situaţiei financiare a ţării. Potrivit șefului statului, bugetul României pe 2026 a avut venituri de 730 de miliarde de lei şi cheltuieli de 860 de miliarde de lei, iar diferenţa — adică deficitul, suma pe care statul o cheltuiește fără a o avea și pentru care trebuie să se împrumute — este de 150 de miliarde de lei.
Președintele a menţionat că este absolut obligatoriu ca traiectoria fiscală asumată faţă de pieţele financiare să fie menţinută, avertizând că orice abatere afectează credibilitatea României și o expune riscului de a nu-și mai putea plăti datoriile.
Citește și: Alexandru Nazare nu exclude noi creșteri de taxe în 2027




