miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

A murit actorul Costel Constantin

A murit marele actor Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Artistul a jucat pe mai multe scene importante ale teatrului românesc. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate.

Costel Constantin era născut la data de 20 octombrie 1942, la Galați.

Actorul s-a născut la Galați, pe 20 octombrie 1942, fiind absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa profesor Beate Fredanov, pe care l-a absolvit în 1964, a debutat că actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1965-1969, cu rolul Călugărul tânăr, “Beckett” de Jean Anouilh, în regia Soranei Coroamă-Stanca.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din 1969 devine actor al Teatrului Național din București, unde a apărut în numeroase roluri principale din piese de Shakespeare, Ostrovski, Gogol, Vallejo, Wasserman, Caragiale etc, scrie realitatea.net

A absolvit liceul Liceul Mihail Kogălniceanu din Galați și era membru al trupei de teatru a școlii. Fratele mamei sale era Damian Bozianu, actor renumit în Galați și i-a servit drept model. A plecat la București, a intrat din prima încercare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, absolvindu-l în anul 1964. I-a marcat evoluția mentorul său din perioada studenției, marele actor Ion Finteșteanu.

Acesta a fost repartizat la Teatrul Național din Iași. Rolul de debut a fost cel al călugărului tânăr din piesă Beckett de Jean Anouilh.

A mai jucat în Vara și fum de Tennessee Williams, Săgetătorul de Ion Omescu, Există nervi de Marin Sorescu, Lotte la Weimar de Thomas Mann s.a. până în anul 1969, când l-a descoperit actorul Radu Beligan, pe atunci director al Teatrului Național bucureștean și l-a luat în capitală.

A debutat pe scenă Teatrului Național București în 1970, cu rolul Nick din piesă Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee. A jucat în numeroase piese, atât în roluri principale, cât şi secundare, dovedind aceeaşi forţă interpretativă: ”Numele Trandafirului”, după romanul lui Umberto Eco (regia Grigore Gonţa, premiera 7 noiembrie 1998), ”Nunta lui Krecinski”, de A.V. Suhovo Kobâlin (regia Felix Alexa, premiera 7 mai 2000), ”Crimă pentru pământ”, o dramatizare după romanul lui Dinu Săraru (regia Grigore Gonţa, premiera 26 octombrie 2002), rolul lui Ştefan cel Mare în ”Apus de soare”, o adaptare după piesa lui Delavrancea, a regizorului Dan Piţa şi a actorului însuşi (premiera la 13 mai 2004), ”Burghezul gentilom”, o adaptare modernă după Moliere (regia Petrică Ionescu, premiera la 26 septembrie 2006), ”Sâmbătă, duminică, luni” de Eduardo De Filippo (regia Dinu Cernescu, 2007), ”Sinucigaşul” de Nikolai Erdman (regia Felix Alexa, 2009), „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt (regia Alexander Morfov, 2011), „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare (regia Petrică Ionescu, 2015).

De asemenea, a jucat şi în piese montate de Teatrul Naţional de Televiziune (”Cu toată dragostea”, o adaptare TV a piesei ”Secunda 58” de Dorel Doria; ”Mitică Popescu”, adaptare TV, după piesa omonimă a lui Camil Petrescu), de Teatrul Ion Creangă şi de Teatrul Radiofonic.

Are o filmografie foarte bogată, colaborând cu majoritatea regizorilor români de renume. Dintre filmele în care a interpretat, cu acelaşi talent ca şi în teatru, o multitudine de roluri, amintim: ”Tănase Scatiu” (1975, regia Dan Piţa), ”Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979, regia Mircea Mureşan), ”Ana şi hoţul” (1981, regia Virgil Calotescu), ”Buletin de Bucureşti” (1982, regia Virgil Calotescu), ”Aşteptând un tren” (1982, regia Mircea Veroiu), ”A unsprezecea poruncă” (1990, regia Mircea Daneliuc), ”Pepe şi Fifi” (1993, regia Dan Piţa), ”Somnul insulei” (1993, regia Mircea Veroiu), ”Omul zilei” (1997, regia Dan Piţa), ”Dulcea saună a morţii” (2003, regia Andrei Blaier), ”Cu un pas înainte” (2007, serial TV), ”Aniela” (2009, serial TV), ”Iubire şi onoare” (2010), „Sunt o babă comunistă” (2013) ş.a.

Foto: Facebook/Actorii romani -Valorile Romaniei nu mor

Politica