Liberalul Nicușor Roșca este candidatul Partidului Național Liberal la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj. Roșca a renunțat la funcția de subprefect al județului Dolj creionând un proiectul administrativ pe termen lung, cu o planificare strategică, axat pe dezvoltarea comunităților locale.
Reporter: De ce ați decis să candidați la funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj?
Nicușor Roșca: Am decis să candidez la această funcție pentru că doresc să contribui la dezvoltarea județului Dolj și la îmbunătățirea vieții locuitorilor săi. Am o experiență solidă în administrația publică locală și sunt convins că pot aduce schimbările necesare la nivelul județului Dolj. Fiind absolvent al Facultății de Horticultură, cu master la SNSPA – administrație publică și inginer doctor în legumicultură, am ocupat postul de prefect al județului Dolj în cea mai grea perioadă nu numai a României, ci a întregii omeniri. Am fost numit ulterior subprefect și am reușit din aceste două funcții deținute în administrația județeană să îmi creez o imagine reală asupra contextului economico-social în care ne aflăm. Prin urmare, alături de colegii din PNL Dolj, am realizat un proiect administrativ cu care să vin în fața doljenilor și care să asigure dezvoltarea comunității.
Reporter: Care sunt principalele obiective pe care doriți să le atingeți în cazul în care veți fi ales președinte al Consiliului Județean Dolj?
Nicușor Roșca: Principalele mele obiective sunt legate de infrastructură, educație, sănătate și dezvoltare economică. Vreau să investim în modernizarea drumurilor și a rețelelor de transport, să dezvoltăm sistemele de învățământ și sănătate, să atragem investiții și să sprijinim mediul de afaceri local pentru a crea locuri de muncă și a crește nivelul de trai al locuitorilor județului Dolj. Tocmai pentru că primăriile din județ nu au specialiști pentru întocmirea proiectelor cu finanțare europeană, îmi doresc să înființez la nivelul județului Dolj centre zonale pentru consultanță în obținerea fondurilor europene. Ele se vor afla în subordinea CJ Dolj și vor oferi suport și îndrumare pentru proiectele care vizează îmbunătățirea infrastructurii, serviciilor publice și mediului de afaceri. Prin intermediul acestor centre, comunitățile locale vor fi motivate să-și dezvolte potențialul și să își îmbunătățească calitatea vieții. Aceste centre ar putea fi de mare ajutor pentru autoritățile locale, primarii și comunitate în ansamblu. Vor oferi servicii de consultanță specializată, pentru depunerea cererilor de finanțare, pentru elaborarea proiectelor de dezvoltare.
Rep.: Care este prioritatea programului administrativ dumneavoastră și al echipei PNL Dolj?
N. R.: Extinderea rețelei de alimentare cu gaze este un pas important în direcția asigurării unui acces facilitat la energie și un mediu de viață mai confortabil pentru comunitatea noastră. Cu ajutorul acestei extinderi, vom putea să aducem gaze naturale în casele noastre, oferindu-le astfel o sursă sigură și eficientă de energie tuturor doljenilor, indiferent de localitatea în care stă. Am stat de vorbă zilele trecută cu o localnică din Plenița și se vedea că toată viața i-a plăcut să se îngrijească de gospodărie. Singurul ei regret este că nu are încă gaze în curte. I-am promis că mă voi ocupa de acest aspect.
Este necesar crearea unor poli de dezvoltare în județul Dolj, iar aceștia pot exista doar în jurul localităților care dispun de forță de muncă disponibilă în cele mai variate domenii economice. Acești poli periurbani constituie adevărate motoare economice necesare dezvoltării armonioase a județului, de la Est la Vest și de la Sud la Nord.
Agricultura județului Dolj și activitatea fermierilor sunt grav afectate de fenomenul deșertificării, dar și de suprafețele mici de teren irigate. Soluția o reprezintă accesarea fondurilor europene, implementarea susținută și continuă a proiectelor de împădurire și dezvoltarea sistemului de irigații.
O problemă spinoasă pentru doljeni este poziționarea gropii de gunoi de la Mofleni, în imediata apropiere a unor zone locuibile din Craiova. Din acest motiv, voi susține mutarea acesteia într-o zonă centrală a județului, departe de orice localitate urbană sau rurală, și va fi construită respectând cele mai înalte standarde în ceea ce privește protecția mediului.
Dar nu vreau să neglijez nici dezvoltarea infrastructurii din unitățile de învățământ doljene. Este nevoie de o investiție susținută în sistem, copiii sunt viitorul acestei țări și pentru ei trebuie să muncim acum. Nu neg că există școli bine dotate și modernizate, care oferă condiții bune de învățare pentru elevi. Totuși, există și școli cu infrastructură precară, care se confruntă cu probleme cum ar fi lipsa de mobilier și echipamente didactice, deprecieri ale clădirilor sau lipsa de personal calificat. Mulți elevi din mediul rural se confruntă cu dificultăți în accesarea educației, din cauza distanței mari între localitățile lor și școli, lipsa transportului sau a resurselor financiare pentru a asigura un standard minim de trai pentru a-și continua studiile în orașe mai mari. În concluzie, situația școlilor din mediul rural din județul Dolj reflectă problemele sistemului de învățământ din România, care trebuie abordate și rezolvate pentru a asigura accesul egal la educație pentru toți elevii, indiferent de mediul în care trăiesc.
Haideți să clădim împreună o comunitate europeană în județul Dolj!
Comandat de PNL Dolj, executat de SC Inter Regional Management SRL
Cod AEP: 21240015