marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Romanați Trail Run, competiție caritabilă pentru copiii Caracalului

Cea de-a treia ediție a competiției sportive Romanați Trail Run va avea loc, sâmbătă, în Parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal. De anul acesta, evenimentul are și componentă caritabilă.

160 de sportivi s-au înscris la competițiile semimaraton de 23 km, cros de 11 km și cros de 5 km. Competitorii sunt atât români, cât și portughezi, macedoneni, americani.

Taxa de înscriere percepută este de 75 lei, de concurent.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Începând cu anul acesta, competiția „Romanați Trail Run” va deveni un eveniment caritabil, în sensul în care cea mai mare parte a banilor strânși din contribuția de participare, vor fi folosiți pentru a susține o cauză în care credem cu tărie și anume: crearea unor condiții propice pentru educația și integrarea socială a copiilor din municipiul Caracal”, după cum au anunțat organizatorii.

Evenimentul, organizat de Fundația Județeană pentru Tineret Olt, Clubul Rotary Caracal, Primăria Caracal, se va desfășura în oraș și împrejurimi.

„Traseele de Semimaraton și Cros 10 K, vor avea startul în Parcul Constantin Poroineanu, zona Monumentului 1848, urmând aleea Bibian pe partea dreapta, pe lângă Clubul Sportiv Școlar, până la intrarea Stadion, ieșire în Strada Ștrandului traversare pe trecerea de pietoni, urcare pe baraj și parcurgerea acestuia spre dreapta până la cursul Bălții Gologan, continuarea pe partea dreaptă a cursului Bălții Gologan, până în zona Canalului mare de irigații, de aici traseul de Cros 11 K se îndreaptă către barajul balții Liiceni și se întoarce către sosire pe cursul Bălții Gologan, iar cursa de Semimaraton continuă pe lângă principalele canale de irigații spre Gara CFR Grozăvești, până în preajma gării, după care traseul deviază în stânga pe drum agricol către Sat Grozăvești, traversare pe strada Islazului peste DC 150 până la brațul al doilea al Bălții Drăghiceni, urmărirea cursului apei pe partea dreapta a văii până la Barajul Bălții Drăghiceni, (intersectarea DC 140, str Iazului), în continuare traseul urmează partea dreapta a Bălții Liiceni până la Baraj și intersecția cu DC 150, după care traseul urmărește cursul Bălții Gologan, pe lângă stâne, până la barajul de la Stadion, intrarea în parc pe Aleea Bibian și parcurgerea acesteia pe partea dreapta până la zona de SOSIRE (Monument 1848).
Cursa de Cros 5 K, se va desfășura în interiorul parcului Constantin Poroineanu, cu ora de start 10.15.
Evenimentul de alergare destinat copiilor se va desfasura tot în interiorul Parcului Constantin Poroineanu la aceeași data, 11 mai 2024”, au explicat organizatorii.

Politica