Mititelu și Marius Șumudică s-au împăcat: „M-am simțit onorat”

Anghel Catalin

Relația dintre Adrian Mititelu și Marius Șumudică nu era cea mai bună, după primele negocieri pe care patronul clubului din Bănie le-a avut cu tehnicianul român. La acea vreme, șefii de la FCU Craiova l-au criticat pe antrenor pentru condițiile pe care le cerea. De partea cealaltă, Șumi susținea că i-au fost impuse clauze halucinante, care nu putea fi acceptate.

La acea vreme, Șumudică a spus în direct la TV că i-a fost propus un contract jenant:Au mai fost două clauze, una dintre ele jenantă, nici nu vreau să spun”. Fiul lui Mititelu a reacționat imediat și a publicat sumele pe care antrenorul și staff-ul le-ar fi primit.

Acum, când situația s-a complicat destul de tare la FCU Craiova, Adrian Mititelu a pus mâna pe telefon și l-a chemat în ajutor chiar pe Marius Șumudică. Omul de afaceri era dispus să accepte orice îi cerea tehnicianul, dar a fost refuzat, politicos.

Am avut câteva oferte din țară, dar nu le-am dat curs pentru că e destul de greu să iei o echipă în mers, mai ales că erau angrenate în play-out. Cu tot respectul, îmi doresc din suflet ca aceste echipe să se salveze, dar nu eram pregătit la momentul ăsta să preiau o echipă de play-out și să încerc să-i scap de la retrogradare.

Am vorbit mai mult prin mesaje cu domnul Mititelu și băiatul dânsului. L-am refuzat politicos. Te simți onorat când un om se gândește la tine imediat după ce se termină meciul și te sună. Înseamnă că însemni ceva pentru fotbalul românesc. Eu m-am simțit onorat și îmi doresc din suflet să se salveze de la retrogradare. Acum nu face obiectul unei colaborări. Din punct de vedere familial sunt ok. Sunt aproape de familie, e altceva când ești acasă, te simți altfel în preajma celor dragi”, a afirmat Marius Șumudică, conform sport.ro.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol