Cât tupeu, câtă ipocrizie, câtă falsitate! Deputatul de Mehedinți Cornel Folescu care a fost ales pe listele PSD și ulterior a dezertat în AUR își confirmă pe deplin renumele de traseist politic întrucât în aceste zile a trecut oficial la PNL. După ce timp de 3 luni cât a activat în AUR Mehedinți și a ridicat în slăvi atât doctrina partidului cât și pe cei din conducerea centrală în frunte cu George Simion, acum Folescu s-a sucit complet. Concret, demnitarul a ajuns la concluzia că AUR este o „făcătură” și o „falsitate”.
Alături de Folescu, liberalii mehedințeni au primit ca pe niște comori /somități și doi consilieri locali de la CL Severin, foști PSD, politicieni oportuniști și fără valoare, necunoscuți mai de nimeni. Deputatul Cornel Folescu și cei doi consilieri municipali traseiști, Magda Dumitrescu și Robert Boagiu, s-au alăturat oficial PNL Mehedinţi, și, ca să aibă o justificare publică a traseismului lor, au declarat că scurta experiență de la AUR i-a dezamăgit complet.
„Nu există Alianţa pentru Unirea Românilor, ci este o făcătură! Este Alianţa pentru Dezbinarea Românilor, o chestiune mercantilă! Eu am încercat pe cât posibil să fac politica oamenilor. Acolo unde nu m-am regăsit în ideologie, am făcut un pas discret înapoi. La AUR vorbim despre falsitate, nu despre ideologie”, a declarat deputatul traseist Cornel Folescu.
De precizat că din lotul Folescu de traseiști perindați prin AUR și luați de buni de PNL Mehedinți face parte și fostul viceprimar al Severinului de pe timpul PDL, Mircea Grosu, politician condamnat penal, care a ispășit câțiva ani de pușcărie în penitenciarul Drobeta Turnu Severin.