miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Un angajator de stat scoate la concurs 4 posturi de asistent medical

Salariile vor fi de peste 6000 de lei lunar net și, potrivit unor surse apropiate de oamenii autorizați să pună cătușe la mâni, se estimează că, în mod paradoxal, nu se va putea intra pe pile sau cu șpagă ci în mod cinstit.

Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți are nevoie urgentă de 4 asistenți medicali. Concret este vorba de asistenți medicali principali. Cele mai relevante cerințe ar fi acelea că pentru 3 din cele 4 posturi este prevăzută o vechime de minim 5 ani în specialitatea de asistent medical iar pentru unul dintre posturile scoase la concurs se cere o vechime de doar 6 luni în specialitatea de asistent medical. Ținând cont de faptul că salariile de asistent medical de aici sunt în jur de 6.000 de lei net, unele chiar de 7.000 de lei, competiția se anunță acerbă, cu foarte mulți concurenți, pe cele 4 posturi scoase la concurs. Potrivit surselor noastre de încredere, se estimează că nu se va putea intra pe pile, sau pe șpaga corespunzătoare de circa 10.000 euro, dovedită la alte unități medicale din țară , întrucât procurorii și polițiștii de la Direcția Anticorupție din județul Mehedinți stau la pândă, cu cătușele pregătite. Detalii suplimentare pentru concursul ce se anunță a fi corect și nemăsluit se pot afla la sediul instituție sau pe sit-ul instituției.

Politica