Nu există nicio solicitare din partea lui Klaus Iohannis sau a Administrației Prezidențiale privind alocarea unei locuințe de protocol sau spațiu de birou după încheierea mandatului de președinte, a transmis marți Administrația Prezidențială într-un răspuns pentru Digi 24.
Precizarea vine după ce Recorder a dezvăluit că Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) renovează o vilă de 1.200 mp pe bulevardul Aviatorilor din București, în jurul căreia se află un șantier învăluit în mister. Clădirea aparține statului, a fost sediu PNL și ALDE, iar investiția se ridică la 7 milioane de euro din bani publici.
„Nu există nicio solicitare din partea Președintelui României, Klaus Iohannis, sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, ambele cu destinația de reședință după încetarea mandatului de Președinte al României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis Administrația Prezidențială pentru Digi24.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu știe dacă suma de bani cu care RAAPPS renovează vila din Bulevardul Aviatorilor, nr. 86 este cea vehiculată și a precizat că este posibil ca destinația vilei, după renovare, să fie inclusiv pentru o ambasadă, nu neapărat pentru președintele Klaus Iohannis, dar va cere informații de la RA-APPS.
„În primul rând, nu știu dacă cheltuielile sunt de 7 milioane. Am aflat din presă despre aceste sume. Este o vilă a RA-APPS, nu este nici prima, nici ultima unde se fac investiții. Au fost renunțări de la anumite partide politice”, a spus Marcel Ciolacu.
El a adăugat că nu poate interzice RA-APPS să își facă un plan de investiții multianual.
„Nu vreau știrile să fie că se cheltuie 7 milioane într-o lună, pentru 100 de metri pătrați… Haideți să ne vină toată informația de la RA-APPS, normal că eu voi cere secretarului general toate informațiile și sunt ferm convins că veți avea răspunsul”, a spus premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că „așa este legea”, ca un șef de stat să primească o casă de protocol după ce nu mai este în funcție, dar nu se poate spune că vila se pregătește pentru Klaus Iohannis.
„Eu v-am spus foarte clar că nu știm dacă acea clădire este destinată președintelui. Se poate închiria. Știți foarte bine că altă vilă a mai fost pregătită în trecut pentru președintele Băsescu și a avut cu totul altă destinație. S-a închiriat la o sumă consistentă către o ambasadă”, a punctat premierul și președintele PSD, care a subliniat că „este posibil” ca și Vila din Aviatorilor, 86 să fie închiriată unei ambasade, după renovare.
Recorder menționa, în ancheta realizată că, nu se știe deocamdată cui va fi atribuită locuința, însă sublinia că „majoritatea indiciilor duc către aceeași persoană”, și anume Klaus Iohannis, care își încheie mandatul în acest an și va trebui să părăsească Vila Lac 3.
Chestionat marți pe acest subiect, premierul Marcel Ciolacu a spus că nu știe dacă suma de bani cu care RAAPPS renovează vila din bulevardul Aviatorilor, nr. 86 este cea vehiculată, dar este posibil ca destinația vilei, după renovare, să fie inclusiv pentru o ambasadă, nu neapărat pentru președintele Klaus Iohannis.