luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Dezastru la simularea Evaluării Naționale. Coaliţia pentru educaţie cere o revizuire a proceselor de învăţare şi evaluare

Federaţia „Coaliţia pentru educaţie” solicită revizuirea proceselor de învăţare şi evaluare, în contextul „rezultatelor slabe” la simularea examenului de Evaluare Naţională şi la testările PISA.

Federaţia invocă sinteza publicată de Ministerul Educaţiei, conform căreia la Matematică, aproape 60% dintre elevi nu au obţinut nota 5, iar peste 80% sunt sub nivelul notei 7. La Limba Română, situaţia este „relativ mai bună”: doar 26% au luat note sub 5, însă 57% au note sub 7.

„Aşa cum am constatat în vara anului trecut, după Evaluarea Naţională din 2023, dacă la Limba română se remarcă o tendinţă de formulare a subiectelor spre formarea de competenţe, cu subiecte mai apropiate de testele internaţionale de tip PISA, la Matematică se relevă o nevoie clară de reformă curriculară care să facă această disciplină mai relevantă, cu aplicabilitate în viaţa reală şi mai motivantă. Reamintim că la testarea PISA din 2022, la proba de matematică, 49% dintre elevii de 15 ani din România nu au atins nivelul de competenţă de bază, lucru care ilustrează calitatea scăzută a educaţiei”, reiese dintr-un comunicat transmis de federaţie, potrivit Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sursa citată atrage atenţia şi asupra creşterii „gradului de inechitate” în privinţa rezultatelor în funcţie de statutul social, economic şi cultural al părinţilor. Astfel, testarea PISA a arătat că „un procent redus de elevi dezavantajaţi” a reuşit să obţină rezultate bune. De asemenea, la examenul de Evaluare Naţională din 2023 aproape 40% dintre elevi au avut media sub 5, faţă de 14% în mediul urban.

Federaţia pledează pentru un sistem educaţional echitabil, care promovează învăţarea autentică şi dezvoltarea competenţelor potrivit profilului absolventului, precum şi pentru o evaluare continuă „formativă şi standardizată”, care să pună accentul pe progresele realizate de fiecare elev în ceea ce priveşte dezvoltarea de competenţe.

Federaţia pledează pentru un sistem educaţional echitabil, care promovează dezvoltarea competenţelor potrivit profilului absolventului, precum şi pentru o evaluare continuă „formativă şi standardizată”, care să pună accentul pe progresele realizate de fiecare elev în ceea ce priveşte dezvoltarea de competenţe.

Potrivit aceleiaşi surse, examenele „cu miză mare”, în actuala formă, precum examenul de Evaluare Naţională de la finalul clasei a VIII-a, „nu fac decât să pună presiune excesivă atât pe copii, cât şi pe profesori”.

„În România, din păcate, testările naţionale de pe parcurs (evaluările de la clasa II-a, a IV-a şi a VI-a), unde s-a încercat o abordare mai apropiată de cea din testările PISA, cu accent pe competenţe (înţelese ca o sumă de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini relevante pentru viaţa reală), încă nu sunt valorificate în acest sens.”

În contextul reformei curriculare, ar trebui să existe o legătură între examenul de Evaluare Naţională de la finalul clasei a VIII-a şi testările respective”, se mai arată în comunicat.

Coaliţia pentru Educaţie susţine şi regândirea mecanismului de tranziţie de la gimnaziu la liceu, prin care „să se pună accent pe portofoliul elevului şi mai puţin pe examene cu miză mare”.

Politica