Jandarmii olteni au primit o nouă autospecială. Este vorba despre un SSANGYONG, echipat special pentru intervenții.
„Jandarmii olteni vor folosi în misiunile executate pe timpul situațiilor de urgență o autospecială SSANGYONG MUSSO GRAND STYLE care va consolida capacitățile de intervenție ale jandarmeriei
Vehiculul este prevăzut cu dotări performante, menite a asigura intervenția rapidă și eficientă a jandarmilor în cazul unor dezastre naturale.
Deasemenea, este echipat cu ecran de afișare a unor mesaje de avertizare a populației, camere cu termoviziune și echipament care să asigure accesul jandarmilor în zone impracticabile”, potrivit Jandarmeriei Olt.
Jandarmeria Română a achiziționat în total 51 astfel de autospeciale, în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială, valoarea totală a achiziției fiind de 12,88 milioane de lei.