USR și-a anunțat candidatul pentru Primăria Craiova. E femeie

Jurnalul Olteniei

USR și-a stabilit candidatul pentru funcția de primar al municipiului Craiova. Este vorba despre Emilia Neagu „o voce respectată în comunitatea noastră”, după cum susțin reprezentanții partidului, într-o informare de presă care nu cuprinde însă nici o descriere a candidatului.

„Emilia Neagu este candidatul USR pentru Primăria Craiova.

În urma Adunării Generale a Filialei USR Craiova care a avut loc sâmbătă, 10 februarie, ne bucurăm să anunțăm că Emilia Neagu a fost aleasă drept candidat pentru funcția de Primar al Craiovei din partea USR.

Emilia Neagu este o voce respectată în comunitatea noastră și a demonstrat un angajament ferm față de valorile și principiile noastre. Cu o experiență solidă în mediul privat și o viziune modernă pentru viitorul Craiovei, suntem încrezători că este candidatul ideal pentru a conduce orașul nostru către o dezvoltare sustenabilă și echitabilă.

Vom prezenta lista completă a consilierilor locali și programul politic local USR în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în viitorul apropiat”, se arată în informarea transmisă de Biroul Local USR Craiova.

- Advertisement -

Conform informațiilor de pe facebook-ul candidatei USR, aceasta este „expert în administrație publică” și a studiat la Universitatea Nicolae Titulescu.

Sursa foto: facebook Emilia Neagu

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol