Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a descris ca ”incorect şi prematur” zvonul din presă despre testarea cartonaşelor albastre, informează news.ro.
„FIFA doreşte să clarifice faptul că relatările privind aşa-numitul «cartonaş albastru» la nivelul elitei fotbalistice sunt incorecte şi premature. Orice astfel de teste, dacă vor fi puse în aplicare, ar trebui să se limiteze la testarea în mod responsabil la nivelurile inferioare, o poziţie pe care FIFA intenţionează să o reitereze atunci când acest punct de pe ordinea de zi va fi discutat în cadrul AGA IFAB din 2 martie”, se arată într-un comunicat publicat de FIFA pe X/Twitter.
Cartonaşul albastru ar urma să fie impus jucătorilor care comit faulturi tactice sau protestează împotriva deciziilor arbitrului. Fotbaliștii vor fi eliminați pentru 10 minute, ulterior având dreptul să revină pe teren.
În prezent, în fotbal arbitrii îi sancționează pe jucătorii care nu respectă regulile jocului cu două tipuri de cartonașe: galben (avertisment) și roșu (eliminare). În cazul în care pe durata unui meci de fotbal, un jucător primește consecutiv două cartonașe albastre, acesta va fi eliminat din teren definitiv (cartonaș roșu).
O „combinație” de cartonaș galben și albastru va duce, de asemenea, la eliminare.
Introducerea cartonașului albastru a fost discutată în IFAB – International Football Association Board – forul care gestionează în prezent regulile jocului de fotbal și care are puterea de a modifica și inova acest sport.
Foto: pixabay