luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Polițist din Craiova reținut pentru trafic de influență. A luat mii de euro

Un polițist din Craiova a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de influență. Astfel, acesta a încercat să intervină în două dosare penale. Bărbatul lucra atunci la Secția 5 Poliție Craiova, în prezent fiind agent SAS.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că în cursul lunii ianuarie 2023, inculpatul – agent de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova, la momentul săvârşirii faptei, a pretins unui martor-denunţător suma de 4000 de euro, din care a primit în mai multe tranşe suma de 3700 Euro, în intervalul ianuarie-august 2023, pentru a interveni pe lângă un alt lucrător de poliţie din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, care instrumenta un dosar penal în care se efectuau cercetări față de denunţător, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, pentru ca lucrătorul de poliție să propună o soluţie de renunţare la urmărirea penală în cauză şi implicit denunţătorul să îşi recupereze mai repede permisul de conducere reţinut. Ulterior, la data de 06.02.2024, conform inţelegerii anterioare, martorul-denunţător i-a remis inculpatului suma de 400 de euro, sumă care a fost găsită în autovehicului condus de inculpatul, au ocazia activităţii de prindere în flagrant organizată de o echipă formată din procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj

El a încercat să mai intervină într-un alt dosar penal folosind aceeași tactică de mituire al martorului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Totodată, s-a mai reţinut faptul că la data de 06.02.2024, inculpatul, actualmente agent de poliție în cadrul I.P.J. Dolj – S.A.S., a pretins aceluiaşi martor-denunţător suma de 500 de euro, pentru a interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier, care instrumentează un alt dosar penal în care se efectuează cercetări față de  acelaşi martor-denunţător sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, pentru ca lucrătorul de poliție să propună o soluţie favorabilă în cauză”, mai spun reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Acum, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Politica