marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Încep lucrările de reabilitare la Casa Tineretului din Târgu Jiu

Președintele Consiliului Județean Gorj: „Această etapă crucială marchează începutul unui proiect ambițios”

Ordinul de începere pentru reabilitarea și modernizarea Casei Tineretului din Târgu Jiu a fost emis. Contractul include atât serviciile de proiectare, cât și lucrările de execuție ale acestui obiectiv de investiții.

„Ne face o deosebită plăcere să vă informăm că, în urma îndeplinirii prevederilor contractuale stipulate în Contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 827/04.09.2023, a fost emis Ordinul de începere a serviciilor de proiectare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare imobil situat în municipiul Târgu Jiu, str. Nicolae Titulescu, nr. 8, județul Gorj”.

Această etapă crucială marchează începutul unui proiect ambițios, menit să revitalizeze și să modernizeze Casa Tineretului din Târgu Jiu, un spațiu emblematic destinat susținerii și promovării activităților culturale și sociale pentru tineretul din regiune. După constituirea garanției de bună execuție și semnarea procesului verbal de predare-primire a amplasamentului, liber de orice sarcini, lucrările de proiectare au fost oficial demarate la data de 07.02.2024”, a scris pe Facebook Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform clauzelor contractuale, se estimează că etapa de proiectare va dura aproximativ trei luni. După finalizarea acestei etape, se va preda o documentație tehnico-economică completă, verificată și avizată în conformitate cu reglementările în vigoare, atât în format tipărit, cât și electronic. Contractul acoperă atât serviciile de proiectare, cât și lucrările de execuție.

„Acest demers reprezintă un pas semnificativ spre realizarea unei infrastructuri moderne și funcționale, care să răspundă nevoilor comunității de tineret și să contribuie la dezvoltarea socio-culturală a municipiului Târgu Jiu. În acest spirit, ne angajăm să respectăm cele mai înalte standarde de calitate și eficiență în toate etapele de proiectare și execuție a lucrărilor. Echipa Consiliului Județean Gorj mulțumește tuturor partenerilor și colaboratorilor implicați în acest proiect!”, a mai scris președintele CJ Gorj.

Politica