Echipele din Craiova au obiective clare pentru acest sezon. Mihai Rotaru a anunțat că CSU vrea să termine campionatul în primele trei locuri, în timp ce Adrian Mititelu țintește play-off-ul cu FCU Craiova. Ambele formații din Bănie au șanse să ajungă acolo unde își doresc conducătorii, dar pentru acest lucru trebuie să lege rezultate pozitive.
„Nu am luat niciodată în calcul să ne temem de intrarea în play-off. Noi luptăm să terminăm pe podium. Noi nu am vorbit de campionat nici înainte, când stăteam mai bine”, a spus Mihai Rotaru, la emisiunea Liga Digi Sport.
Astăzi începe o nouă etapă din Liga 1, iar echipele din Craiova vor fi implicate în ambele meciuri ale zilei. Începând u ora 17:00, FCU Craiova întâlnește Oțelul Galați, în timp ce, de la ora 20:00, CSU dă piept cu Universitatea Cluj, formație la care a trimis foarte mulți jucători, în ultima perioadă.
Etapa aceasta este extrem de importantă, în perspectiva obiectivelor stabilite de Rotaru și Mititelu. Cu o victorie împotriva gălățenilor, FCU Craiova ar acumula un total de 33 de puncte, egalând formația ce ocupă ultimul loc de play-off, Sepsi. Totodată, dacă CSU Craiova bate U Cluj, elevii lui Petev de apropie de la 2 puncte de locul 3 și îi ajută pe rivalii din oraș să-i depășească pe clujenii de la „U” în clasament, în cazul în care și echipa antrenată de Costantino își va câștiga meciul.