Olguța Vasilescu a vorbit destul de rar despre fotbal, în ultimii ani. Primarul orașului mai aborda subiectul când venea vorba despre schimbarea gazonului de pe stadionul „Ion Oblemenco”. În an electoral, edilul din Bănie a venit cu o declarație destul de surprinzătoare și a spus că își dorește o fuziune între cele două echipe din Craiova. Totuși, primarul consideră că este mult de muncă la un astfel de plan, pentru că orgoliile sunt mari, atât de partea suporterilor, cât și în ceea ce îi privește pe Adrian Mititelu și Mihai Rotaru.
„Eu mi-aș dori foarte mult să fie o singură echipă la Craiova. Vă spun foarte sincer, dar asperitățile sunt încă…. Mai e de lucrat la un astfel de proiect. Dar e păcat să avem două echipe în Liga 1, bunicele amândouă, când am putea să avem una foarte bună cu care să ne batem la titlu în fiecare an. Nici suporterii nu vor toți, nici patronii nu vor. E o situație complicată. Eu mi-aș fi dorit să fie o echipă. Continuatoarea palmaresului, care să atragă suporteri la stadion.
Bine, să știți că sunt foarte mulți… Universitatea Craiova este pe locul doi în România ca număr de spectatori plătitori de bilete la fiecare meci. Deci n-avem a ne plânge, ca să spun așa. Sigur că ar fi mult mai frumos să nu existe această tensiune de fiecare dată când joacă Craiovele. Nu știu dacă am făcut bine în an electoral să spun asta, dar cred că din punctul de vedere al cetățeanului, nici măcar al primarului din Craiova, sunt mulți care rezonează cu mine când spun asta”, a declarat Olguța Vasilescu, la emisiunea Jurnalul de seară, la Digi24.
Olguța Vasilescu a fost o susținătoare a proiectului pe care Mihai Rotaru l-a demarat, în 2023, la CSU Craiova. De atunci, Adrian Mititelu s-a luptat pentru a reuși să readucă și el o echipă pe prima scenă a fotbalului românesc. A reușit, iar acum, când FCU Craiova are o formație „bunicică”, așa cum o descrie Olguța Vasilescu, se vorbește din ce în ce mai mult despre o fuziune.