Consiliul Județean refuză a doua oară controlul Prefecturii Gorj

Grosu Claudia
3 Min Read

Prefectul amenință acum cu o plângere penală în acest sens

Reprezentanții Consiliului Județean au respins din nou solicitarea de verificare a Corpului de Control al prefectului, potrivit declarațiilor lui Iulian Popescu. Prefectul amenință acum cu o plângere penală în acest sens, notează Gorj Expres.

Nu ne mai surprinde nimic, văd că nerespectarea legii a devenit un obicei, un mod de lucru în CJ. (…) Astăzi, după ce am anunţat ieri că aveam punctul de vedere al Guvernului României şi aşteptam ca măcar în al doisprezecelea ceas aceşti oameni să înţeleagă că respectarea legii nu este o opţiune în România, este o obligaţie, am dispus Corpului de Control să meargă la CJ pentru a continua controlul, aşa cum am transmis în adrese scrise aseară, anexând răspunsul MAI şi al Corpului de Control al prim-ministrului.

Înţeleg de la colegii de control că au venit înapoi şi mi-au transmis că au fost primiţi la o discuţie care a durat câteva zeci de minute, până acum nu au fost primiţi deloc, în care li s-a transmis că nu se va accepta acest control, că este în instanţă, încearcă să găsească orice interpretare evident împotriva legii pentru a refuza acest control. Deci este din ce în ce mai clar pentru toată lumea că în CJ se întâmplă lucruri necurate, dacă după atâta timp, au trecut mai bine de trei săptămâni, CJ refuză un control absolut normal, absolut legitim”, a declarat Iulian Popescu.

În urmă cu două săptămâni, prefectul a anuntat că îl amendează cu 5.000 de lei pe preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu, după ce acesta ar fi refuzat „cu încăpăţânare” efectuarea unui control în cadrul instituţiei. Iulian Popescu a afirmat că a avut „un şoc când cineva în judeţul Gorj îşi permite să fie mai presus de lege”, după ce preşedintele CJ a refuzat controlul.

În replică, preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu (PSD), a spus despre controlul dispus de către prefectul judeţului Gorj, susţinut de PNL, prin emiterea unui ordin administrativ, că este „rezultatul unui evident exces de putere” şi că reprezintă un demers „cu vădită tentă politică”.

Distribuie acest articol