La simulări, în Mehedinți, au fost prinși la copiat doar 2 elevi

Iulian Gogonea

În județul Mehedinți, la simulările pentru evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a, n-au fost prinși ”la furat” mulți elevi. Dacă la prima probă de limba română n-au fost deloc depistate fapte de acest fel, la matematică, elevii au încercat să mai și copieze. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți este vorba de doi elevi din 2 orașe din județ, care au fost dați afară din examen.

Elevii de clasa a VIII-a au avut recent ultima proba, cea de matematică a simulării Evaluării Naţionale 2024.

În județul Mehedinți, doar 11 la sută din cei care s-au înscris, au absentat. Ca atare, un număr de 1776 de elevi de gimnaziu au susținut proba la matematică. Aproape 90 la sută din elevii înscriși la simulare s-au prezentat la examen, mai exact circa 1700 de elevi de gimnaziu.

Dacă la limba română, elevii s-au descurcat, matematica s-a dovedit a fi grea, așa că unii s-au apucat să copieze.

Profesorii supraveghetori au raportat că au prins 2 copii care, potrivit legii au fost excluși imediat din examen.

- Advertisement -

„Am avut 211 absenți, adică un procent de 11,12 la sută din totalul copiilor înscriși. Am avut și două incidente, doi copii de la Vânju Mare și Strehaia au fost prinși la copiat și au fost excluși din examen”, a declarat Alin Tomescu inspector general IȘJ Mehedinți.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise a fost de două ore iar notele obținute la simulare nu se trec în catalog.

author avatar
Iulian Gogonea
Distribuie acest articol