Craioveancă păgubită de o femeie care s-a dat drept bărbat

Jurnalul Olteniei

O craioveancă de 38 ani a fost arestată preventiv pentru înșelăciune. S-a dat drept bărbat și a păgubit o altă craioveancă, de 58 ani.

Timp de 7 ani au corespondat prin e-mail, iar tânăra a mințit-o că o va lua de soție. Victima a fost păgubită de peste 300 mii lei.

„În fapt, o femeie de 38 de ani, din municipiul Craiova, este bănuită că ar fi indus şi menţinut în eroare o femeie de 58 de ani, tot din municipiul Craiova, în scopul obţinerii de la aceasta de foloase patrimoniale injuste.
În perioada noiembrie 2016-decembrie 2023, femeia de 38 de ani şi-ar fi creat o identitate fictivă, respectiv bărbat, cetăţean român stabilit în străinătate, iar, prin intermediul mesageriei electronice, a abordat-o pe persoana vătămată câştigându-i încrederea.
Pe parcursul acestei perioade, femeia, folosindu-se de diverse pretexte, inclusiv promisiunea de căsătorie, ar fi determinat-o pe persoana vătămată să-i transfere diverse sume de bani, în total 242.000 de lei şi 17.000 de euro, aceasta efectuând 101 transferuri bancare”, arată IPJ Dolj.
Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova au făcut trei percheziții, la locuinţele şi locul de muncă ale femeii de 38 de ani.
Au dus-o la audieri și reținut-o pentru 24 de ore. Femeia a fost prezentată apoi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol