Trei bărbați au fost prinși băuți la volan, pe drumurile din Mehedinți. Poliția i-a lăsat pietoni.
Unul dintre ei, cetățean bulgar, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe Centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin. Polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Față de bărbat, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1650 lei, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe teritoriul României pentru o perioadă de 90 de zile”, arată IPJ Mehedinți.
Tot pentru 90 de zile a rămas fără permis și un mehedințean din Burila Mare, în vârstă de 71 ani. A fost prins băut la volan, pe DN 56 B, în localitatea Batoți. În cazul lui, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii i-au dat și o amendă în valoare de 1485 lei.
Totodată, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șimian au depistat, în trafic, un bărbat de 56 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Șimian, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recolatrea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Reamintim conducătorilor auto că, persoana care conduce un autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără permis de conducere și comite un accident de circulație, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea condamnării cu suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri”, mai transmite IPJ Mehedinți.








